I feel like I need to say it

Eu nu m-am considerat niciodată patriot, înainte de a pleca din țară timp de 5 ani. I mean I love my country, if you ask me, but still i wasn't a patriot. Și într-o zi m-am trezit că am niște sentimente față de țara asta. Și fiind acolo unde aproape toată lumea își dorește să fie, am decis să mă întorc în țara mea. Pentrucă eu cred că Moldova are viitor, mulți infirmă acest lucru, but i believe in the future of this country, this way I've chosen to come back. Mulți nu ne-au înțeles decizia, au încercat să ne convingă că acolo unde eram noi, era cel mai bine pentru viitorul nostru, noi am ales să lăsăm totul și să ne întoarcem. Una e că dorul de casă, de părinți de frați și de surori e insuportabil și alta e că ori unde ai merge ți se vorbește în limba natală (rusa în cazul nostru e mai des întâlnită.) Că rușii ori unde merg ei nu se ostenesc să trăiască după reguli, ei încalcă oriunde ar fi ( în America ei tot rusa vorbesc, să nu ne m-ai plângem că numai la noi ei vorbesc în limba rusă, câteodată mă întreb dacă am rămas la noi vorbitori de limbă română, ori sau rusificat cu toții. Au venit ăștia de la Moldova Gaz și nu înțelegeau o boabă în română.)

Eu inițial am vrut să evadez din Moldova și numai după ce am evadat am înțeles sensul  cuvintelor "nicăieri nu-i ca acasă". Nu mă înțelegeți greșit, mie îmi place America, eu chiar sunt îndrăgostită de ea, de oamenii de acolo, de stilul lor de viață, însă MOLDOVA O IUBESC. Eu sunt o optimistă, eu cred că în Moldova va fi și bine, va fi bine atunci când oamenii vor mai înceta să-i critice pe cei din jur și vor începe să facă ceva, când nu se vor duce la serviciu pentru a scărpina limba cu colegii sau a servi toată ziua cafea. Când se vor apuca de lucru și vor face ceia pentru ce sunt angajați să facă, când vor fi mai îndrăzneți, când vor prinde curaj. 

E greu în Moldova so pornești  from scratch însă nu trebuie să ne pierdem speranța. Împreună pas cu pas vom construi o țară frumoasă pentru viitorul nostru, aceasta e credința mea. 

Zilele acestea recitesc o carte care mă face să plâng și să mă înegresc de furie. Cartea "Femeia în labirintul istoriei" este o culegere de istorioare și interviuri cu femeile care au suferit mult, mai mult decât poate un om să sufere într-o viață. Au fost martori la nefărădelegile sorții, dar au știu să supravețuiască și nu sau plâns niciodată că viața e prea dură, și până în ziua de pe urmă au iubit această țară și oriunde în lume nu au fost fugărite sau întors înapoi pe meleagurile natale. 

Pe noi nu n-ea fugărit războiul și nici nu n-ea deportat nimeni, noi singuri am ales să părăsim aceată țară pentru un trai material mai bun și oricum la fiecare ocazie ne plângem că nu avem destule. Ce ar fi să ne oprim pentru o clipă și să ne gândim ce contează cel mai mult în viața asta. 

We have time by Octavian Paler

We have time for everything
Sleep, run back and forth,
regret we made an error and err again
judge others and absolve ourselves,
we have time to read and write,
edit what we wrote, regret what we wrote,
we have time to make projects and never follow through
we have time to dwell in illusions and stir through
their ashes much later.

We have time for ambitions and diseases,
to blame destiny and details,
we have time to look at the clouds, at the ads, or some random accident, we have time
to chase away our questions, postpone our answers, we have time
to crush a dream and reinvent it, we have time to make friends,
to lose them, we have time to take lessons and forget them
soon after, we have time to receive gifts and not understand them. We have time for everything.

No time, though, for a little tenderness.
When we’re about to do that, too, we die.