Me before you - o carte de suflet

Cartea asta ma bulversat si mi-a intors sufletul pe dos. Un subiect atat de sensibil la care nu m-as fi gandit niciodata. 

                                         

Cum ar fi sa te hotarasti sa-ti iei viata, si nu nu e vorba de sinucidere, e vorba de altceva. Sinuciderea e pentru oamenii slabi, oamenii care nu vor sa vada lucrurile frumoase, care nu vot sa lupte, care aleg cea mai usoara cale.

Cartea asta mi-a lasat un gust amar, o tristete imposibil de explicat, dar si o dorinta apriga de a trai viata altfel, de a schimba lucrurile, de a vedea dincolo de orizonturile care noi singuri ni le impunem.

Noi, cei care nu suntem bolnavi, nu suntem tintuiti intr-un scaun cu rotile sau mai rau intr-un pat, nu avem dreptul sa ne plange pe viata. E un dar de la Dumnezeu in fiecare zi ca putem merge singuri, ca putem manca, ca putem iesi la primblare, ca putem merge la veceu singuri, ca deciziile noastre nu depind de nimeni.

Datorita cartii am inteles casocietatea noastra, ca lumea nu e pregatita sa primeasca acesti oameni cu bratele deschise. M-a mirat faptul ca nici in Anglia oameniinu sunt mai deschisi, mai toleranti la astfel de probleme. Ca e o intreaga aventura pentru oamenii cu dizabilitati fizice sa mearga la teatru, la cinema sau chiar pana la magazinul din cartier, oriunde intalnesc obstacole si privirile oamenilor.

Un om in carucior este o povara pentru stat, pentru societate, pentru fiecare dintre localurile unde merge, deoarece pentru el trebuie ingrijire speciala, rampe pentru a facilita accesul, ei ii incomodeaza pe cei din jur prin simpla lor prezenta undeva. Si nu e corect, nu putem justifica comportamentul nostru nicicum, un om in carucior este in primul rand un om care candva a fost fiecare dintre noi, fiica, sot, iubit, tata, mama, dar care a avut mai putin noroc in viata. Ei gandesc la fel ca fiecare dintre noi, doar ca ei lupta in fiecare zi cu imposibilitatea fizica de miscare plus cu privirile noastre, cu reprosurile noastre ascunse in ele si cu acceptarea ca ei nu vor mai fi niciodata la fel cum au fost inainte de scaunul cu rotile.

Nci nu pot sa-mi imaginez prin cate chinuri trebuie sa treaca un om pentru a lua hotararea sa-si inceteze propria viata. Si parca nu e corect moral, spiritual, doar Dumnezeu are dreptul sa ne i-a viata, la fel cum doar ne-o da. Dar oare e corect sa traiesti o viata care nu iti apartine, care depinde de altii in totalitate, o viata in durere si agonie.

Nustiu cum e mai corect, nu am gasit nici eu raspunsul la intrebarea asta si ma tot framanta si ma rascoleste.

Deci, cei care cunosc engleza citit cartea in varianta originala si nu o sa regretati. O recomand din tot sufletul. Iar pentru cei care prefera filmele in locul cartilor, pai cartea a fost ecraniata si filmul v-a aparea in iunie.